De ce unii bărbați fug de mâncarea vegetariană. Legătura surprinzătoare dintre carne, masculinitate și prejudecăți

Burgerul, friptura sau chiftelele nu sunt doar alimente. În mintea noastră, ele pot ajunge să fie asociate cu forța și masculinitatea, în timp ce variantele vegetale sunt percepute diferit chiar și atunci când arată exact la fel. Un nou studiu arată că simpla etichetă „plant-based” poate modifica felul în care oamenii evaluează un preparat, de la cât de gustos pare până la cât de confortabil s-ar simți să fie văzuți mâncându-l.

Ce se întâmplă când mâncarea devine parte din identitate Foto: Shutterstock

Cercetarea, publicată în „Social Psychological and Personality Science”  a pornit de la o asociere observată și în studii anterioare: carnea este legată cultural de masculinitate, iar vegetarienii și veganii, în special bărbații vegani, pot fi percepuți ca fiind mai puțin masculini.

Pentru a vedea dacă această asociere schimbă inclusiv modul în care este percepută mâncarea, cercetătorii au realizat două experimente. În primul au participat 216 studenți din Marea Britanie care consumau carne. Aceștia au privit imagini cu nouă preparate, printre care burgeri, chiftele și tacos. Fotografiile erau identice, dar preparatele erau prezentate, prin rotație, drept carne obișnuită, alternativă vegetală sau carne cultivată în laborator.

Deși imaginile nu se schimbau, mâncarea etichetată „plant-based” a fost percepută ca fiind mai puțin masculină și a primit evaluări mai slabe privind gustul anticipat, mirosul și atractivitatea.

Un al doilea experiment, realizat pe 1.182 de adulți americani care consumau carne, a obținut rezultate similare. Pe o scară de la 1 la 7, evaluarea generală a scăzut de la 5,64 pentru preparatele prezentate drept carne obișnuită la 4,74 pentru cele etichetate „plant-based”. Masculinitatea percepută a coborât, la rândul său, de la 4,40 la 3,96.

Participanții au fost și mai predispuși să spună că nu și-ar dori să fie văzuți în public mâncând preparatul atunci când acesta era prezentat drept vegetal. Efectul a fost observat atât la bărbați, cât și la femei, iar asocierea a fost mai puternică în rândul participanților cu niveluri mai ridicate de sexism ostil.

Cum a ajuns carnea un simbol al „bărbatului adevărat”

„Asocierea dintre carne și masculinitate are și o rădăcină istorică. În multe societăți tradiționale, vânătoarea a fost asociată cu rolul masculin: bărbatul pleca în afara comunității, urmărea și ucidea animalul, îl aducea acasă, iar carnea devenea simbolul hranei obținute prin forță, curaj și confruntarea cu pericolul. În timp, această imagine a vânătorului a contribuit la construirea unui anumit ideal masculin: bărbatul puternic, capabil să ucidă, să protejeze și să asigure hrana familiei. Chiar dacă societățile s-au schimbat radical, simbolurile rămân. Carnea a păstrat ceva din această încărcătură: este asociată cu forța, virilitatea, rezistența și puterea. De aceea, atunci când un bărbat spune că o masă fără carne «nu este o masă adevărată», uneori nu vorbește doar despre gust sau despre preferințe alimentare. Poate apăra, fără să fie conștient de acest lucru, o anumită imagine despre ceea ce înseamnă să fii bărbat,” declară pentru „Adevărul” psihologul Andra Matei.

La rândul său, Elena Coșbuc, terapeut nutrițional și specialist în wellness, mărturisește că trebuie făcută însă diferența între această construcție culturală și nevoile organismului.

„Cred că aici se întâlnesc două idei: o realitate nutrițională și o poveste culturală construită în jurul ei. Carnea este, în esență, o sursă foarte concentrată de proteine și aminoacizi esențiali, alături de nutrienți precum fierul, zincul și vitamina B12. Iar pentru un bărbat, care are în medie o masă corporală și o masă musculară mai mari, necesarul total de proteină este adesea mai mare”, subliniază ea.

Această nevoie nu presupune însă obligatoriu consumul de carne. „Dar de aici până la «un bărbat adevărat trebuie să mănânce carne» este un drum cultural, nu biologic. În zilele noastre, un bărbat își poate acoperi necesarul de proteine și aminoacizi și dintr-o alimentație predominant sau exclusiv vegetală, dacă aceasta este suficient de bine construită și asigură cantități adecvate de proteine de calitate și micronutrienți”, continuă aceasta.

Când eticheta schimbă gustul

Rezultatele experimentelor ridică o altă întrebare: cum poate același preparat să pară mai puțin gustos doar pentru că primește o altă etichetă?

„Eticheta contează pentru că noi nu mâncăm niciodată doar cu papilele gustative. Mâncăm și cu ceea ce știm, cu ceea ce credem și, mai ales, cu semnificația pe care o atribuim lucrului din fața noastră. Două preparate pot să arate aproape identic și să aibă un gust foarte asemănător, dar dacă unuia îi spunem «carne» și celuilalt «plant-based», experiența poate deveni diferită. Eticheta modifică așteptarea, iar așteptarea modifică percepția. Nu mai gustăm doar alimentul, ci și povestea pe care o avem despre el”, lămurește Andra Matei.

Psihologul arată că miza poate deveni mai vizibilă atunci când alegerea alimentară are loc în public. „«Ce mănânc?» poate deveni foarte repede «Ce spune despre mine ceea ce mănânc?» și, mai ales, «Cum mă vede celălalt dacă mă vede mâncând asta?». De aceea, pentru unii bărbați, poate exista chiar o diferență între a mânca un preparat vegetal acasă, în intimitate, și a fi văzut comandându-l la restaurant. În primul caz este vorba despre gust. În al doilea poate intra în scenă identitatea socială, privirea celuilalt și nevoia de a menține o anumită imagine despre sine.”

Ce se întâmplă când mâncarea devine parte din identitate

Alegerile alimentare se formează încă din copilărie și pot ajunge să fie legate de familie, apartenență, recompensă sau chiar de modul în care o persoană se definește.

„Un copil nu învață doar gustul unui aliment, ci învață și emoția care îl însoțește. Dacă un anumit fel de mâncare apare într-un moment de apropiere, de sărbătoare sau de iubire, el poate rămâne legat de plăcere și siguranță. Dacă este asociat cu forțarea, pedeapsa, dezgustul sau rușinea, același aliment poate deveni, mai târziu, greu de tolerat chiar și atunci când nu mai există motivul inițial”, mai spune Andra Matei.

Identitatea poate influența și cât de dispuși suntem să acceptăm informații care contrazic propriile convingeri alimentare. Elena Coșbuc povestește cazul unei persoane vegetariene care se confrunta cu oboseală persistentă.

„Când am analizat mai atent alimentația și datele sale nutrigenetice, a devenit evident că aportul de proteină merita mult mai multă atenție. Partea interesantă a fost că informația aceasta nu a fost ușor de acceptat. Nu pentru că era greu de înțeles din punct de vedere nutrițional, ci pentru că intra în conflict cu ceea ce persoana credea deja despre alimentația sănătoasă”, mărturisește specialista.

Când vegetarianismul unuia devine regula celuilalt

Problema poate căpăta o altă dimensiune într-un cuplu, unde alimentația înseamnă și cumpărături comune, gătit, ieșiri la restaurant sau mesele copiilor.

„Problema apare mai ales atunci când alegerea personală se transformă într-o cerință adresată celuilalt: «Dacă eu am înțeles că nu mai vreau să mănânc carne, ar trebui să înțelegi și tu». Din acel moment, discuția nu mai este doar despre alimentație, ci despre dreptul fiecăruia de a avea propriile alegeri”, explică Andra Matei.

Presiunea poate produce chiar reacția opusă. În psihologie, fenomenul este cunoscut drept reactanță psihologică: tendința de a încerca să ne recuperăm libertatea atunci când simțim că aceasta este amenințată.

„Paradoxul este că, în acel moment, carnea poate să nu mai fie doar carne. Ea poate deveni un mod de a spune: «Eu decid ce fac cu mine». Cu cât partenerul insistă mai mult - «nu mai mânca asta», «nu mai gătesc asta», «ar trebui să faci ca mine» - cu atât gestul de a mânca acel aliment poate căpăta o altă funcție. Nu mai este doar despre plăcere sau foame, ci despre recâștigarea controlului asupra propriei persoane”, subliniază ea.

Elena Coșbuc atrage, la rândul său, atenția asupra momentului în care schimbarea individuală se transformă într-o regulă de cuplu. „Atunci când schimbarea unuia devine regula celuilalt, apare și dificultatea: «eu am înțeles cum trebuie să mănânc, deci trebuie să mănânci și tu la fel» - chiar dacă intenția este bună, mesajul poate fi recepționat ca «alegerile tale nu sunt bune și eu trebuie să le schimb». Cred că într-un cuplu este mult mai sănătos să păstrăm curiozitatea și negocierea decât convingerea personală cu orice preț. Putem găti diferit, putem descoperi lucruri noi împreună și, în același timp, să lăsăm fiecăruia dreptul de a decide ce pune în propria farfurie”, conchide ea.